Ceaiuri de plante medicinale

Timp de citit: 4 min

Ceaiuri de plante medicinaleUneori tot de care avem nevoie pentru a relaxa de tensiunea sau numai să lăsăm ziua grea peste spate, este un ceai bun de plante medicinale. Pregătirea și băutura ceaiurilor de plante medicinale pentru unele persoane este un ritual adevărat, o îmbrățișare caldă, un moment care furăm numai pentru noi înșine. Sunt un șir de ceaiuri de plante medicinale care să fie potrivite pentru fiecare situație.

Oamenii sunt atât de obișnuiți cu consumul de ceai, încât uneori chiar nu se gândesc cum le influențează plantele medicinale, care se conțin în acesta. Este un lucru bun să fim cunoscuți cu ingredientele ceaiului care bem. Astfel putem aprecia care ne-ar fi reflecta cel mai bine.

Ceaiurile diferă nu numai în funcție de conținutul lor, dar și de efectele care au asupra corpului, organismului și sănătății noastre emoționale. Urmează câteva idei pentru tonus, dispoziție echilibrată și organism curat.

Ceai de plante medicinale pentru sistemul digestiv

Ingrediente: anason, semințe de mărar, cimbrișor și portocală.

Ceai sistemul digestiv Anasonul funcționează extrem de bine pentru sistemul digestiv. Acesta ajută și înlăturarea balonării abdomenului. Mărarul, la rândul său, conține flavonoide și potasiu, care îl fac un aliat puternic a sistemului dumneavoastră digestiv. Cimbrișorul are o activitate de relaxare și diuretică cu care contribuie la purificarea organismului.

Toate acestea se completează de portocala care este bogată în vitamina C și activitatea lui calmantă.

Mod de pregătire: Amestecați 3 lingurițe de semințe de anason, 2 linguri de semințe de mărar, vârf de cuțit de cimbru și suc de portocală. Acoperiți cu apă și lăsați să fiarbă. Ceaiul se bea în timp ce este fierbinte.

Ceai de plante medicinale relaxant

Ingrediente: busuioc și fructe de pădure.

Ceai relaxantBusuiocul are o activitate antiseptică puternică, care ajută la răceala sau guturai. Servește și pentru reducerea tensiunii în abdomen în cazul de balonare. Pasiflora și fructele de pădure au unele proprietăți relaxante bine cunoscute și de antioxidant puternic.

Mod de pregătire: Amestecați 5 foi proaspete de busuioc, vârful unei lingurițe de foi de portocală și foi de pasifloră. Acoperiți cu apă fierbinte și fierbeți. Înlocuiți zahărul cu o jumătate de linguriță de miere.

Ceai de plante medicinale pentru dispoziție bună

Ingrediente: mușețel, nalbă, păducel, boboci de trandafiri și levănțică.

Ceai de planteMușețelul este bine cunoscut cu abilitatea de a calma nervii și de a ajuta la somnul bun. Funcționează activ în cazul de nevralgie, digestie rea și iritații. Păducelul se utilizează în cazul de niveluri ridicate de stres și împotriva palpitației și aritmiei.

Nalba are o activitate relaxantă și calmantă, recuperând în același timp tonusul organismului. Levănțica este cunoscută cu activitatea sa calmantă. Iar datorită aromei plăcute de bobocii de trandafiri, ceaiul dă o senzație proaspătă și plăcută, ridicând dispoziția.

Mod de pregătire: Combinați ingredientele în părți egale. Cantitatea totală nu trebuie să depășească două lingurițe. Amestecați, secați și beți, în timp ce este fierbinte.

Ceai de plante medicinale pentru somn sănătos

Ingrediente: odolean (valeriană), roiniță, hamei și menta.

Valeriana ajută la funcționarea bună a sistemului nervos, are un efect sedativ și este un mijloc eficient împotriva durerilor de cap. Roinița funcționează în beneficiul relaxării tensiunii, în timp ce hameiul reduce senzația de anxietate și nervozitate, acumulate în organism. Menta bogată în vitamine, minerale și polifenole completează activitatea ceaiului, ajutând la somnul sănătos.

Modul de pregătire: Amestecați 80 de grame de valeriană, 40 de grame de hamei, 30 de grame de roiniță și 20 de grame de menta. Fierbeți timp de 5 până la 10 minute. Ceaiul se strecură și se bea fierbinte. Pentru somnul sănătos, beți câte un pahar pe noapte.

Ceai pentru detoxificare integrală

Ingrediente: foi de mama (sena), fenicul (fenicul sălbatic), roiniță, pațachină.

Ceai pentru detoxificareFoi de mama este bogat în glicozide, clei și zaharuri cu o activitate de purificare semnificativă. Acesta stimulează peristaltismul și are unele indicații foarte bune în cazul de intestine leneșe i constipație. Activitatea foii de mama este întărită de cea a pațachinei, care ajută în cazul de constipație și are un efect purificator puternic.

Funcția intestinelor se îmbunătățește și datorită activității fenicului sălbatic și roiniței care stimulează peristaltismul. Roinița, mai presus de toate, are o activitate antimicrobiană care ajută la detoxificarea integrală a organismului.

Mod de pregătire: Amestecați 20 grame de foi de mama, 10 grame de fenicul sălbatic, 10 grame de roiniță, 10 grame de pațachină. Ceaiul se fierbe timp de 5 minute după care se strecură. Lichidul se bea fierbinte, iar doza recomandată pentru reglarea funcțiilor gastrointestinale este de două ori pe zi între mese.

Ceai de plante medicinale pentru slăbire

Ingrediente: soc, rădăcină de păpădie, foi de mentă.

Socul are o activitate laxativă ușoară și funcții de purificare. Eficacitatea lui se ridică de rădăcina diuretică a păpădiei, care de asemenea contribuie la normalizarea funcțiilor ficatului. Menta are o activitate de vindecare și este un dezinfectant natural, se aplică larg în cazul de probleme cu tractul gastrointestinal, de asemenea, înlesnește funcțiile ficatului și sprijină pentru o digestie bună.

Mod de pregătire: Fierbeți foii în apă fierbinte pentru 5 minute. Opriți aragazul și mai lăsați timp de 2 minute. Scurgeți. Este recomandabil să-l beți fără îndulcitori suplimentari.

De ce să transformăm Băutul de ceai într-un ritual?

ceai

Nu este o mai bună sursă naturală de substanțe utile pentru organismul uman decât cele naturale. Plantele medicinale sunt cunoscute ca un laborator chimic al naturii și cu drept. O plantă medicinală are un șir de aplicări și efecte. Combinația între diferite plante medicinale sub forma de ceai este nu numai plăcută și gustoasă, dar și bună pentru sănătate.

Ceaiul de plante medicinale sau plantele medicinale fierte poate îndeplini nevoile fiecărui om, legate de îmbunătățirea tonusului, echilibrului de emoții și stării integrală a organismului. De aceea, nu refuzați plăcerea mică, numită ceai, indiferent de sezon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *